Prietenii mei

- o prietena din liceu... cea mai veche, cea mai buna, ne vedem si vorbim rar insa... am luat-o pe drumuri diferite, avem interese si preocupari diferite, dar... cand ma suna sau o sun... am impresia ca n-am mai vorbit de ieri.
- trei prietene si un prieten din facultate... in anul 1 m-am imprietenit cu trei fete si un baiat. Prin anul patru a mai aparut o fata. La doi ani dupa ce am terminat scoala, ne-am "despartit" de una din fetele din "primul val". Am ramas tot 3+1, operatie artimetica valabila si dpdv sex, 3 fete plus 1 baiat si dpdv geografic... 3 pe acelasi continent, 1 in State. Nu spun 3 in Romania pentru ca in curand una va pleca... ramane insa in zona, in Europa. Despre astia o sa mai vorbesc pentru ca sunt multe de povestit. Sunt situatii cand ma scot asa de tare din sarite, de ele vorbesc, baiatu' e plecat saracu' de mai mult de 10 ani... ca-mi vine sa nu le mai vorbesc in veci... Dupa care-mi trece si lucrurile reintra in normal... pana ne incaieram din nou :) Este insa evident ca relatia cu ele este cea mai lunga din viata mea... implinim 14 ani in toamna... cu barbatu' sunt de 6 ani doar.
- trei prietene de la un fost serviciu. Una vrea sa plece la iubitul ei in Germania, dar nu stie daca se descurca pe acolo cu criza economica, gasitul job etc. Alta e in Canada de 4 ani si ma vad cu ea saptamana viitoare, a venit acasa de sarbatori. Cea de-a treia e maritata, are doi copii mari si tot incearca de cativa ani, daca nu sa divorteze de barbata-su, macar sa-l insele... Pana acum n-a reusit... Ea zice ca e proasta si n-o lasa constiinta :)
- o prietena de la alt fost serviciu (am multe foste servicii, si daca acest lucru nu mi-a servit in cariera, pentru ca din pacate, am cam avut ghinionul sa nimeresc din lac in put... mi-a dat cu siguranta prilejul sa intalnesc oameni extraordinari) care a ramas asa de socata dupa experienta din acel loc de trista amintire unde am fost colege... incat acum sta acasa si da meditatii... Am trecut si eu la un moment dat prin faza asta... dar nu m-a tinut mult, ea deja are un an.
- doua prietene cu care lucrez acum (una joaca in telenovele in timpul liber; cealalta se trage dintr-o familie cu nume sonor dar e cea mai putin afectata si una dintre cele mai naturale persoane pe care le cunosc)

Pragul psihologic: al doilea post sau 72 kg

Uraaa!! Sunt la al doilea post. Asta inseamna ca am depasit "performanta" primului meu blog care a murit cu un singur post. Things are looking up for me :)

Am o chestie cu pragurile psihologice. Asa a fost si cand am ajuns, dupa cateva saptamani de dieta urmarita de medic nutritionist, la 72 kg. Pentru ca de multe ori, cand tineam dieta singura, ma opream la acest nivel (dupa care urma efectul de yo-yo si "saream" iar la 76-78) mi-a intrat in cap ca mai jos de 72 nu am cum sa scad... nu fara un efort dublu, triplu, inzecit... si asa a fost, evident, mi-au trebuit vreo 3 saptamani sa scad in sfarsit sub 72... dupa care celelalte kg s-au topit in ritm mult mai rapid (acum am 65).

Acum fie ca e vorba de self-fulfilling prophecy sau nu, daca ne punem in cap ca e greu sa facem ceva... de cele mai multe ori asa e. Pentru ca ne autoprogramam mental sa ne fie greu, sa nu reusim... si realitatea nu ne dezamageste... intr-adevar ne e greu si nu reusim.

New year resolution: fara praguri psihologice... Implinesc 33 de ani in 2009... nu-mi mai permit sa dau chix la prima incercare si apoi sa astept...

Teoria celor 1000 de oameni

Acum aproape un an m-am hotarat sa-mi fac si eu un blog... la urma urmei, de ce nu? Toata lumea are blog. Si Tariceanu... si Elena Udrea... si Belle de Jour... probabil ca si Maria Ciobanu.

Chestia e ca nu am apucat niciodata sa scriu in el mai mult de postul initial. Desi de multe ori am simtit nevoia sa-mi "vars naduful" undeva. Dar n-am timp la birou, n-am timp acasa... am un copil de un an si opt luni... un sot demanding, o mama agitata... Am uitat sa spun, copilul se trezeste si acum noaptea... noapte de noapte, intre 1 si 4 treziri.

Am vrut sa scriu despre povestile de la mine de la birou. M-am oprit pentru ca ar insemna ca-mi dau foc la valiza pe deplin constienta. Doar eu am lansat teoria celor 1000 de oameni... cum sa cred ca ceea ce as vrea sa fie citit doar de necunoscuti... o sa scape unuia dintre cei 1000 de oameni...

Am vrut sa postez pe blog o scrisoarea catre soacra-mea cu care nu mai vorbesc de cateva luni pe care s-o intitulez "10 lucruri pe care le detest la soacra-mea". Mi-am dat seama ca nu are sens, pentru ca, desi si-a achizitionat de curand un laptop si si-a tras internet... nu stie sa le foloseasca.

Intre timp am cedat drepturile de copyright pentru teoria mea privitoare la cei 1000 de oameni unei prietene care a facut o petrecere tematica si vrea sa faca un soi de club. Asa ca poate o sa auda vreodata si de mine cineva :)

Oricum, concluzia este ca mi-am facut acum aproape un an un cont, am postat o singura data si dupa aia, nu m-am mai intors pana in seara asta. Evident, intre timp am uitat parola si restul, asa ca am facut un alt blog, care se cheama 1000 in loc de o mie... http://omiedeoameni.blogspot.com/

In seara asta chiar am timp de blog. Copilul doarme, nu am nimic de lucru, maine nu ma duc la serviciu... de fapt nu ma mai duc la serviciu pana in ianuarie... E a doua zi de Craciun si sunt foarte linistita... am tot timpul din lume... nu ma deranjeaza nimeni... Sotul a iesit in oras cu prietenii... asa ca scriu pe blog... Ce sa fac si eu?